~Ion Zamfirescu: „Câteva cuvinte în întâmpinarea unui dramaturg“

Porţile dramaturgiei noastre româneşti se deschid azi pentru Mariana Brăescu. Să întîmpinăm acest eveniment cu prietenie, cu mulţumire, cu gînduri în măsură să invoce auspicii senine şi să prefaţeze cu încredere un destin!

Piesa Profesor de admitere ne pune în faţă, deopotrivă, o lume de visări şi o lume de realităţi. Dar nu două lumi distante, fiecare din acestea înţelegînd să se închidă în cochilia ei, ci două lumi deschise, gata să-şi împrumute reciproc substanţa şi să subscrie împreună promisiuni limpezi de viaţă.

Pe de o parte, acţiunea ne ia cu sine într-un iureş contagios de fantezie şi mişcare. Tinereţe: vervă, replici de spirit: şăgălnicii: hîrjoane; gesturi antrenante de suprafaţă; plutiri de gen oarecum carnavalesc în planuri şi construcţii de moment; acestea, toate, se înlănţuiesc viu, colorat, într-o partitură de joc, de bună dispoziţie, cu semne şi irizări de poezie în ea.

Pe de altă parte, putem desluşi în filigranul acestei partituri vesele şi o seamă de filtrări sau înţelesuri din sfere de înţelepciuni tăcute şi rezistente ale vieţii. Nu tot ce zboară se mănîncă; şi, oricîtă incantaţie ar exista în cîntecul de sirenă, acesta tot cîntec de sirenă rămîne. Sclipirile imediate, fireşte, îşi pot avea şi ele farmecul, încîntarea şi chiar rostul lor; dar nu într-atîta încît să acopere ori să poată înlocui valori, deprinderi şi acumulări reieşite îndelung din întocmiri cuminţi ale vremii. Piesa reuşeşte să ne sugereze aceste lucruri, angajîndu-ne spiritualmente în atmosfera şi mesajul lor, nu urcînd parabola din ea pe trepte pedante, ci lăsînd ca resorturile acesteia să joace în voia lor aproape naturală. Faptul devine cu atît mai expresiv cu cît este pus să se petreacă într-un climat moldovenesc, cu imagini ce se perpetuează tainic din trecut şi cu tot atîtea scînteieri prezente.

Ştim cîte condiţii implică o piesă de teatru: construcţie dramatică, personaje caracteristice, concentrare şi economie de mijloace, studiu pshihologic şi tot atîta cunoaştere socială, echilibru între părţi, simbioză de ficţiune şi realitate, prudenţă şi putere de apărare în faţa pericolului manierist ş.a. Acestea vin cu timpul; sînt roade ale metodei şi experienţei; nimeni nu poate afirma că le-ar fi avut dintr-o dată, de la început. Esenţial este ca în greul examen de artă şi de exegeză pe care procesul dramaturgic îl reclamă iniţiaţilor lui, să se vină cu dragoste de oameni şi cu aplecare la adevărurile lor sufleteşti.

Totul, în Profesor de admitere, se anunţă în acest sens.

1988

ION ZAMFIRESCU

nici un comentariu până acum

Lăsați un comentariu

• PORTRET

CREATIVITATEA LA SUPERLATIV
Prof. dr. VIOREL ROMAN (Universitatea din Bremen, Germania)
Cine vrea să se informeze despre o persoană sau o activitate de anvergură caută în primul rând, în era Internetului, pe Google şi iată ce găseşte: „Mariana Brăescu“ apare de 26.000, iar „Casa Lux Bucureşti“ de 340.000 ori. Fără îndoială avem de a face cu o personalitate foarte cunoscută, atât pe tărîm literar cât şi în lumea afacerilor, şi, în acelaşi timp, cu o firmă de mare succes. Reţeta pentru a ajunge la astfel de performanţe este simplă pentru d-na Brăescu: „Ca să ai succes, important este să nu copiezi pe nimeni. Trebuie să inventezi!“ Aşa a dovedit-o atât în piesele de teatru, în literatură cât şi în punerea pe picioare a unuia din cele mai importante grupuri de media din ţară şi cel mai important editor de presă pentru casă din Europa de Est. Casa Lux edita, la sfârşitul anului 2005, şapte titluri dintre care şase reviste lunare: Casa Lux, Casa de vacanţă, Practic în bucătărie, Practic – Idei pentru casă, gradină şi apartament, Draga mea şi Cărticica Draga mea pentru copii, precum şi, bimensual, Colecţia Cărticica Practică. Fiecare din aceste publicaţii a fost deschizător de drum şi este lider pe segmentul de piaţă căruia i se adresează. Chiar dacă aceste iniţiative vor putea fi continuate de trustul de presă german Burda, meritul ideii iniţiale – a fondatoarei şi creatoarei de „standard“, care timp de 12 ani a pus bazele şi a veghiat ca totul să fie în armonie cu milioanele de cititori – rămâne neşters. Cine cunoaşte opera d-nei Brăescu, urmăreşte apariţiile ei la TV, în presă, în lumea de afaceri şi mai ales o cunoaşte personal, rămâne surprins. Paradigmele omului de succes postrevoluţionar sunt parcă de altă natură. Simplitatea, creativitatea, spontaneitatea sunt coordonatele întregii ei creaţii literare, din lumea afacerilor şi, nu în ultimul rând, în domeniul social.
Într-o lume în derivă, Mariana Brăescu ne dă încredere în viitor şi, sunt convins, ne putem aştepta încă de acum la noi iniţiative, pentru că după cum însă a mărturisit public, mai are multe idei încă nerealizate, care ne vor surprinde, tot aşa cum am surprins „Profesor… de admitere“, „Londra de la 3 la 5“ şi mai ales Casa Lux.
__________________________________________________
MARIANA BRĂESCU : „ PREFAŢĂ PENTRU TOATE CĂRŢILE MELE “
RUGĂCIUNEA DE SEARĂ
Pînă nu ne spuneam rugăciunea, nu ne culcam.
„Tatăl nostru, carele ne eşti în ceruri…“.
Şopteam încet cuvintele de rugă în faţa icoanei lucind misterios în lumina curată a candelei din perete.
„Sfinţească-se numele Tău…“
Nu-mi amintesc de la cîţi ani ştiam cuvintele sfinte, dar de foarte mică le ştiam. Şi-n momentele acelea de noapte adîncă rămîneam doar atît: eu, fetiţa aceea mică, îngenunchiată, sfioasă, şi gîndul la Dumnezeu.
Mică, înfricoşată, emoţionată. Era un examen sever şi examenul îl dădeam în fiecare seară.
„Şi să ne ierţi nouă păcatele noastre,
Aşa cum şi noi iertăm greşiţilor noştri…“.
Nu, sigur, nu înţelegeam totul. Dar înţelegeam că pentru a avea curajul să trecem peste clipa aceea, trebuia să fi bun şi drept toată ziua şi doar aşa, seara, înainte s-adormi, să spui şi să-ţi fie primită la Domnul rugăciunea.
Şi cu pleoapele grele de somn, auzeam pe rînd, ca în vis, foşnetul mătăniilor şi murmurul rugător al cuvintelor sfinte: „Tatăl nostru…“.
Simple amintiri din copilărie. Cîţi, oare, le mai au?
Spun, ca şi-atunci, „Tatăl nostru…“ şi încă mai sper.
______________________________________________
O „MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ LITERARĂ“
MARIANA BRĂESCU: „CÂTĂ CREAŢIE, ATÂTA MISTER“
Fiecare faptă are o cauză dar mai ales fiecare faptă are o taină.
Câtă referinţă logică şi cât mister desluşesc în privinţa creaţiei mele?
Greu de spus unde începe una şi unde se termină cealaltă. Graniţa între cele două este atât de neclară, atât de înşelătoare. Ce ştiu sigur e că taina predomină. O pot asemui cu umbra care se întinde pe un deal într-un asfinţit; aproape totul e acoperit, aproape totul; şi totuşi, undeva, o stânca albă sau o coamă împădurită străluceşte orbitor.
Ce m-a determinat pe mine? Au fost cărţi? Au fost personalităţi pe care le-am cunoscut ori despre care am citit? Sigur au fost, dar din fericire aceasta nu se vede, nu se simte, nu le-am preluat ca pe nişte citate, cu ghilimelele pierdute pe drum.
Au fost momente de răscruce. Au fost. Cred că viaţa mi-a oferit destule, bune şi rele.
Din punctul de vedere al vieţii, n-am pierdut o clipă busola lucidităţii. Din punctul de vedere al creaţiei, ceea ce am scris sau revistele-program pe care le-am conceput nu le-am controlat eu ci ele m-au controlat pe mine.
N-au fost zile lungi ori ani de proiecte, de ciorne, de gânduri. Ele au venit trimise poate de la Dumnezeu, aşa cum de la El vin toate cele bune.
Eu a trebuit doar să le organizez în cărţi de povestiri, în piese de teatru, în reviste-program care sigur au rotit într-un sens special şi pentru totdeauna o mare parte din naţiune.
Mi-e greu să mă refer la revistele pe care le-am creat ca la nişte „publicaţii“, de oricât succes s-au dovedit ele. Le-am gândit ca pe programe ale societăţii româneşti care acţionează nu doar din paginile oricât de frumos ilustrate. Fiecare are o misiune: să propage binele. Fiecare din cei care le citesc.
Ce poţi cere mai mult într-o viaţă de om? Numai sănătate, pentru toţi cei pe care-i iubeşti.
_________________________________________________