~Margareta Bărbuţă: „Autenticitate şi contrafacere“

O piesă originală de actualitate, marchează intrarea în dramaturgie a Marianei Brăescu, cunoscută pînă acum ca o talentată publicistă culturală şi prozatoare. Debutul său în dramaturgie este cu atît mai semnificativ, cu cît publicistica sa mărturisea o deosebită înclinaţie spre dialog şi un interes constant, de substanţă, pentru arta teatrală. Şi, nu întîmplător, piesa „Profesor de admitere” îşi ţese acţiunea în jurul problemei vocaţiei, pledînd pentru o opţiune profesională, şi deci existenţială, conformă cu aspiraţiile şi însuşirile individuale ale tinerilor aflaţi la primii paşi în viaţă. În mod surprinzător şi original însă, privind parcă în răspăr situaţia obişnuită, în care un tînăr cu vocaţie artistică este obligat de vîrstnici să-şi aleagă o profesiune practică, „sigură”, autoarea ne prezintă în comedia sa un tînăr care, supus presiunilor acaparatoare ale unor reprezentanţi ai lumii artelor, însufleţite de pasiunea de a-şi face prozeliţi în domeniul lor de activitate, reuşeşte totuşi să-şi urmeze propria vocaţie şi să dea examen de admitere la… viticultură, unde este admis cu brio, urmând astfel tradiţia instaurată de tatăl său, un pasionat şi merituos inginer viticultor.

E adevărat, însă, că cei trei vajnici militanţi pe tărîmul artei – Criticul, Actriţa şi Cîntăreţul – în ciuda stăruinţelor depuse în zile lungi de meditaţii, nici n-ar fi avut cum să-l cucerească pe junele candidat la admitere Tudorel Neacşu, de partea vreunuia dintre ei. Nici elucubraţiile abstracţionist-estetizate, rupte de viaţă, ale Criticului tînjind după „universal”, nici pozele patetic languroase ale Actriţei, nici micile refrene vesele din opere, ale Cîntăreţului, n-ar fi putut clinti din loc o minte limpede şi o credinţă nestrămutată în adevărata sa vocaţie şi în frumuseţea viei brumate, ca acelea ale lui Tudorel. Pentru că, intenţionat sau nu, cei trei slujitori ai artei sînt, de fapt, nu nişte artişti autentici, ci nişte fantoşe ridicole animate de o idee fixă. şi ceea ce ar putea părea, la un moment dat, dilema artă-viaţă, ca ax dramatic al piesei – o falsă dilemă, desigur – se manifestă, în fapt, ca o opoziţie conflictuală între autentic şi contrafacere, a cărei rezolvare se dovedeşte a fi lesnicioasă şi uşor previzibilă. Imprevizibilă, şi de mare efect comic, este poanta finală, care-l arată pe Moş Costică, devotatul asistent al inginerului Neacşu întru ale podgoriei, contaminat de inefabilul artei şi gata să lase totul baltă pentru a intra în „templul” slujitorilor acesteia – în serios sau în glumă, textul lasă poarta deschisă ambelor interpretări.

Un dialog sprinten, împănat cu citate culturale (în mod obsesiv chiar, efect al activităţii publicistice a autoarei), jocuri de cuvinte pline de umor şi pasaje literare scrise cu talent, cîteva momente comice reuşite (scena din O noapte furtunoasă, ce interferează teatrul cu viaţa, e de mare haz) sînt calităţi ce anunţă un dramaturg de vocaţie.

1988

MARGARETA BĂRBUŢĂ

• PORTRET

CREATIVITATEA LA SUPERLATIV
Prof. dr. VIOREL ROMAN (Universitatea din Bremen, Germania)
Cine vrea să se informeze despre o persoană sau o activitate de anvergură caută în primul rând, în era Internetului, pe Google şi iată ce găseşte: „Mariana Brăescu“ apare de 26.000, iar „Casa Lux Bucureşti“ de 340.000 ori. Fără îndoială avem de a face cu o personalitate foarte cunoscută, atât pe tărîm literar cât şi în lumea afacerilor, şi, în acelaşi timp, cu o firmă de mare succes. Reţeta pentru a ajunge la astfel de performanţe este simplă pentru d-na Brăescu: „Ca să ai succes, important este să nu copiezi pe nimeni. Trebuie să inventezi!“ Aşa a dovedit-o atât în piesele de teatru, în literatură cât şi în punerea pe picioare a unuia din cele mai importante grupuri de media din ţară şi cel mai important editor de presă pentru casă din Europa de Est. Casa Lux edita, la sfârşitul anului 2005, şapte titluri dintre care şase reviste lunare: Casa Lux, Casa de vacanţă, Practic în bucătărie, Practic – Idei pentru casă, gradină şi apartament, Draga mea şi Cărticica Draga mea pentru copii, precum şi, bimensual, Colecţia Cărticica Practică. Fiecare din aceste publicaţii a fost deschizător de drum şi este lider pe segmentul de piaţă căruia i se adresează. Chiar dacă aceste iniţiative vor putea fi continuate de trustul de presă german Burda, meritul ideii iniţiale – a fondatoarei şi creatoarei de „standard“, care timp de 12 ani a pus bazele şi a veghiat ca totul să fie în armonie cu milioanele de cititori – rămâne neşters. Cine cunoaşte opera d-nei Brăescu, urmăreşte apariţiile ei la TV, în presă, în lumea de afaceri şi mai ales o cunoaşte personal, rămâne surprins. Paradigmele omului de succes postrevoluţionar sunt parcă de altă natură. Simplitatea, creativitatea, spontaneitatea sunt coordonatele întregii ei creaţii literare, din lumea afacerilor şi, nu în ultimul rând, în domeniul social.
Într-o lume în derivă, Mariana Brăescu ne dă încredere în viitor şi, sunt convins, ne putem aştepta încă de acum la noi iniţiative, pentru că după cum însă a mărturisit public, mai are multe idei încă nerealizate, care ne vor surprinde, tot aşa cum am surprins „Profesor… de admitere“, „Londra de la 3 la 5“ şi mai ales Casa Lux.
__________________________________________________
MARIANA BRĂESCU : „ PREFAŢĂ PENTRU TOATE CĂRŢILE MELE “
RUGĂCIUNEA DE SEARĂ
Pînă nu ne spuneam rugăciunea, nu ne culcam.
„Tatăl nostru, carele ne eşti în ceruri…“.
Şopteam încet cuvintele de rugă în faţa icoanei lucind misterios în lumina curată a candelei din perete.
„Sfinţească-se numele Tău…“
Nu-mi amintesc de la cîţi ani ştiam cuvintele sfinte, dar de foarte mică le ştiam. Şi-n momentele acelea de noapte adîncă rămîneam doar atît: eu, fetiţa aceea mică, îngenunchiată, sfioasă, şi gîndul la Dumnezeu.
Mică, înfricoşată, emoţionată. Era un examen sever şi examenul îl dădeam în fiecare seară.
„Şi să ne ierţi nouă păcatele noastre,
Aşa cum şi noi iertăm greşiţilor noştri…“.
Nu, sigur, nu înţelegeam totul. Dar înţelegeam că pentru a avea curajul să trecem peste clipa aceea, trebuia să fi bun şi drept toată ziua şi doar aşa, seara, înainte s-adormi, să spui şi să-ţi fie primită la Domnul rugăciunea.
Şi cu pleoapele grele de somn, auzeam pe rînd, ca în vis, foşnetul mătăniilor şi murmurul rugător al cuvintelor sfinte: „Tatăl nostru…“.
Simple amintiri din copilărie. Cîţi, oare, le mai au?
Spun, ca şi-atunci, „Tatăl nostru…“ şi încă mai sper.
______________________________________________
O „MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ LITERARĂ“
MARIANA BRĂESCU: „CÂTĂ CREAŢIE, ATÂTA MISTER“
Fiecare faptă are o cauză dar mai ales fiecare faptă are o taină.
Câtă referinţă logică şi cât mister desluşesc în privinţa creaţiei mele?
Greu de spus unde începe una şi unde se termină cealaltă. Graniţa între cele două este atât de neclară, atât de înşelătoare. Ce ştiu sigur e că taina predomină. O pot asemui cu umbra care se întinde pe un deal într-un asfinţit; aproape totul e acoperit, aproape totul; şi totuşi, undeva, o stânca albă sau o coamă împădurită străluceşte orbitor.
Ce m-a determinat pe mine? Au fost cărţi? Au fost personalităţi pe care le-am cunoscut ori despre care am citit? Sigur au fost, dar din fericire aceasta nu se vede, nu se simte, nu le-am preluat ca pe nişte citate, cu ghilimelele pierdute pe drum.
Au fost momente de răscruce. Au fost. Cred că viaţa mi-a oferit destule, bune şi rele.
Din punctul de vedere al vieţii, n-am pierdut o clipă busola lucidităţii. Din punctul de vedere al creaţiei, ceea ce am scris sau revistele-program pe care le-am conceput nu le-am controlat eu ci ele m-au controlat pe mine.
N-au fost zile lungi ori ani de proiecte, de ciorne, de gânduri. Ele au venit trimise poate de la Dumnezeu, aşa cum de la El vin toate cele bune.
Eu a trebuit doar să le organizez în cărţi de povestiri, în piese de teatru, în reviste-program care sigur au rotit într-un sens special şi pentru totdeauna o mare parte din naţiune.
Mi-e greu să mă refer la revistele pe care le-am creat ca la nişte „publicaţii“, de oricât succes s-au dovedit ele. Le-am gândit ca pe programe ale societăţii româneşti care acţionează nu doar din paginile oricât de frumos ilustrate. Fiecare are o misiune: să propage binele. Fiecare din cei care le citesc.
Ce poţi cere mai mult într-o viaţă de om? Numai sănătate, pentru toţi cei pe care-i iubeşti.
_________________________________________________