~Traian Filip: „Expresia a ceea ce poate fi o trestie gânditoare“

Am citit piesa Londra, de la 3 la 5, de Mariana Brăescu, cu interes şi plăcere. Viaţă întoarsă pe dos, viaţă stearpă, viaţă fără viaţă, cu urme de viaţă, cu personaje care cred că sînt altceva decît sînt, aduse la cota zero, acolo unde nu sînt nici culmi, nici văi. Cei ce supravieţuiesc vorbesc despre filme şi vise, lumea lor este o stradă cu cheflii şi somnambuli. Toţi au fost „ceva”, au devenit „altceva”, se compară cu ceea ce au fost şi caută să-şi imagineze ceea ce ar dori să fie. Un creator de iluzii apare cu voioşie, exaltându-şi vocaţia de altă dată pentru marşuri: marşurile brigăzilor, ale colectivizării, ale pionierilor culegători de spice pe tarlalele înfrăţite, marşurile tractoristelor, ale primilor astronauţi, ale mulgătoarelor stahanoviste, ale luptei împotriva imperialiştilor americani şi slugilor lor retrograde…

Remarc de la început claritatea stilului, relieful ideilor bine întrupate de personaje. Aproape brusc se descoperă puterea latentă şi substanţială a textului, deoarece personajele, prin nota de ironie inclusă – o ironie bună, generoasă, făcută nu să diminueze, nici să distrugă, ci să confere simpatie – capătă dimensiuni variabile, marcînd nu numai trecutul şi tristeţea restituite prin amintire, ci şi capacitatea de a exprima natura intimă şi, adesea, greu de intuit fără o analiză patologică şi psihologică.

Nu am distins intenţia de a moraliza, nici aceea de a coordona o mentalitate socială eliberată, prin forţa împrejurărilor, de duplicitate şi făţărnicie. Totul acţionează sub imperativul destinului şi personajele îmbătrînesc ca în natură, fără revoltă sau regrete. Colocviul lor nocturn dă la iveală structura rezistentă a unor generaţii făcute să izbutească într-o lume în care accidentul tragic poate fi prevăzut şi acceptat, ca o condiţie a echilibrului. Degradarea se produce la toate nivelele, fără a distruge sau desfiinţa diferenţiat clasele sociale. Înainte de a încremeni sub definiţii şi structuri amorfe, personajele se prefac treptat în simboluri, desprinzîndu-se de măruntele fapte concrete, de existenţa aparentă şi prozaică, fiind aduse, printr-un proces de evocare şi reevocare, la orizontul cîmpiei.

În fond, nu este neapărat vorba de pensionari şi activişti fără vocaţie, de scriitori stimulaţi cu droguri sau de femei demodate de neputinţă şi indecenţă, ci de o parabolă fără tendinţă didactică şi de o nostalgie care cultivă salvarea prin duioşie şi bunătate. Transparentă şi fluidă, limba propulsează desfăşurarea temei. Însăşi absenţa unui conflict sau a unor contraste violente arată încrederea ce-o conferă autoarea expresiei uşor colorate, dar fără figuri de stil care cer măsură şi timp mai îndelungat de percepţie. În acest spaţiu nu e încă loc pentru agonie şi moarte.

Deosebirea de Azilul de noapte? Aici există speranţă, umorul nu degenerează în cinism; nu limbaj pitoresc ci rafinat, presărat cu franţuzisme, un bilingvism de sfîrşit de epocă. Tot ce vorbesc cucoanele (coloneleasa, Caron, Didina) duce la încurcături şi neînţelegeri, la glume voite sau involuntare – babe proaste, prostite, nebune, absurde, ridicole, care nici măcar compasiune nu inspiră şi a căror condiţie socială este dictată de factori interni (psihici) nu externi (sociali).

Încerc să-mi închipui o lectură cu actori a acestei piese. Poate ar câştiga în suprafaţă, dar nu în adâncime. În planul real, şase femei şi doi bărbaţi; în planul amintirii, patru bărbaţi şi o singură femeie. Două tinere în jur de treizeci de ani, celelalte trecute de cinzeci, ca şi bărbaţii, de altfel. Deci personaje cu experienţă, cu mai puţine dorinţe, obişnuite cu renunţarea şi declasarea. Chiar şi măturătoarele sunt nişte declasate, numai că ceea ce le ţine în picioare este munca, puterea de a munci, de a face ordine.

Piesa, un mod de a vedea lumea şi de a redimensiona timpul. Un timp fără istorie sau cu o istorie transformată în parodie: oameni fără volum şi dimensiune, efect al unor seisme sau catastrofe. Totul redus la schemă, la trăire pe o scară de civilizaţie rudimentară, învăluit în umor grotesc. De unde, totuşi, senzaţia de optimism? În orice caz, nu din resemnare. Personajele gândesc orizontal, nu există contrast, ci numai opoziţie între epoci şi vârste. Scormonind trecutul, cu eforturi programate, explici modul de propulsie al unei societăţi fără viitor, egalizarea pe planul social şi intelectual, valorile transformate în nonvalori, dizolvarea principiului în favoarea arbitrariului. Traiect între vis (trecut) şi realitate (prezent): „lasă, tată, revoluţia abia a început, e ca un zarzăr tânăr, încă n-are roade, n-are nici flori, numai muguri. Tată, fii tare, toţi luptăm, gândeşte-te, pentru toţi e greu”… O reflecţie impitoiabilă: „târnul şi tomberonul vă mai aduc o rază de soare” etc.

Londra, de la 3 la 5 nu este doar o promisiune ci un fapt literar împlinit. Mai mult încă, ea este expresia a ceea ce poate fi o trestie gînditoare.

1988

TRAIAN FILIP

nici un comentariu până acum

Lăsați un comentariu

• PORTRET

CREATIVITATEA LA SUPERLATIV
Prof. dr. VIOREL ROMAN (Universitatea din Bremen, Germania)
Cine vrea să se informeze despre o persoană sau o activitate de anvergură caută în primul rând, în era Internetului, pe Google şi iată ce găseşte: „Mariana Brăescu“ apare de 26.000, iar „Casa Lux Bucureşti“ de 340.000 ori. Fără îndoială avem de a face cu o personalitate foarte cunoscută, atât pe tărîm literar cât şi în lumea afacerilor, şi, în acelaşi timp, cu o firmă de mare succes. Reţeta pentru a ajunge la astfel de performanţe este simplă pentru d-na Brăescu: „Ca să ai succes, important este să nu copiezi pe nimeni. Trebuie să inventezi!“ Aşa a dovedit-o atât în piesele de teatru, în literatură cât şi în punerea pe picioare a unuia din cele mai importante grupuri de media din ţară şi cel mai important editor de presă pentru casă din Europa de Est. Casa Lux edita, la sfârşitul anului 2005, şapte titluri dintre care şase reviste lunare: Casa Lux, Casa de vacanţă, Practic în bucătărie, Practic – Idei pentru casă, gradină şi apartament, Draga mea şi Cărticica Draga mea pentru copii, precum şi, bimensual, Colecţia Cărticica Practică. Fiecare din aceste publicaţii a fost deschizător de drum şi este lider pe segmentul de piaţă căruia i se adresează. Chiar dacă aceste iniţiative vor putea fi continuate de trustul de presă german Burda, meritul ideii iniţiale – a fondatoarei şi creatoarei de „standard“, care timp de 12 ani a pus bazele şi a veghiat ca totul să fie în armonie cu milioanele de cititori – rămâne neşters. Cine cunoaşte opera d-nei Brăescu, urmăreşte apariţiile ei la TV, în presă, în lumea de afaceri şi mai ales o cunoaşte personal, rămâne surprins. Paradigmele omului de succes postrevoluţionar sunt parcă de altă natură. Simplitatea, creativitatea, spontaneitatea sunt coordonatele întregii ei creaţii literare, din lumea afacerilor şi, nu în ultimul rând, în domeniul social.
Într-o lume în derivă, Mariana Brăescu ne dă încredere în viitor şi, sunt convins, ne putem aştepta încă de acum la noi iniţiative, pentru că după cum însă a mărturisit public, mai are multe idei încă nerealizate, care ne vor surprinde, tot aşa cum am surprins „Profesor… de admitere“, „Londra de la 3 la 5“ şi mai ales Casa Lux.
__________________________________________________
MARIANA BRĂESCU : „ PREFAŢĂ PENTRU TOATE CĂRŢILE MELE “
RUGĂCIUNEA DE SEARĂ
Pînă nu ne spuneam rugăciunea, nu ne culcam.
„Tatăl nostru, carele ne eşti în ceruri…“.
Şopteam încet cuvintele de rugă în faţa icoanei lucind misterios în lumina curată a candelei din perete.
„Sfinţească-se numele Tău…“
Nu-mi amintesc de la cîţi ani ştiam cuvintele sfinte, dar de foarte mică le ştiam. Şi-n momentele acelea de noapte adîncă rămîneam doar atît: eu, fetiţa aceea mică, îngenunchiată, sfioasă, şi gîndul la Dumnezeu.
Mică, înfricoşată, emoţionată. Era un examen sever şi examenul îl dădeam în fiecare seară.
„Şi să ne ierţi nouă păcatele noastre,
Aşa cum şi noi iertăm greşiţilor noştri…“.
Nu, sigur, nu înţelegeam totul. Dar înţelegeam că pentru a avea curajul să trecem peste clipa aceea, trebuia să fi bun şi drept toată ziua şi doar aşa, seara, înainte s-adormi, să spui şi să-ţi fie primită la Domnul rugăciunea.
Şi cu pleoapele grele de somn, auzeam pe rînd, ca în vis, foşnetul mătăniilor şi murmurul rugător al cuvintelor sfinte: „Tatăl nostru…“.
Simple amintiri din copilărie. Cîţi, oare, le mai au?
Spun, ca şi-atunci, „Tatăl nostru…“ şi încă mai sper.
______________________________________________
O „MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ LITERARĂ“
MARIANA BRĂESCU: „CÂTĂ CREAŢIE, ATÂTA MISTER“
Fiecare faptă are o cauză dar mai ales fiecare faptă are o taină.
Câtă referinţă logică şi cât mister desluşesc în privinţa creaţiei mele?
Greu de spus unde începe una şi unde se termină cealaltă. Graniţa între cele două este atât de neclară, atât de înşelătoare. Ce ştiu sigur e că taina predomină. O pot asemui cu umbra care se întinde pe un deal într-un asfinţit; aproape totul e acoperit, aproape totul; şi totuşi, undeva, o stânca albă sau o coamă împădurită străluceşte orbitor.
Ce m-a determinat pe mine? Au fost cărţi? Au fost personalităţi pe care le-am cunoscut ori despre care am citit? Sigur au fost, dar din fericire aceasta nu se vede, nu se simte, nu le-am preluat ca pe nişte citate, cu ghilimelele pierdute pe drum.
Au fost momente de răscruce. Au fost. Cred că viaţa mi-a oferit destule, bune şi rele.
Din punctul de vedere al vieţii, n-am pierdut o clipă busola lucidităţii. Din punctul de vedere al creaţiei, ceea ce am scris sau revistele-program pe care le-am conceput nu le-am controlat eu ci ele m-au controlat pe mine.
N-au fost zile lungi ori ani de proiecte, de ciorne, de gânduri. Ele au venit trimise poate de la Dumnezeu, aşa cum de la El vin toate cele bune.
Eu a trebuit doar să le organizez în cărţi de povestiri, în piese de teatru, în reviste-program care sigur au rotit într-un sens special şi pentru totdeauna o mare parte din naţiune.
Mi-e greu să mă refer la revistele pe care le-am creat ca la nişte „publicaţii“, de oricât succes s-au dovedit ele. Le-am gândit ca pe programe ale societăţii româneşti care acţionează nu doar din paginile oricât de frumos ilustrate. Fiecare are o misiune: să propage binele. Fiecare din cei care le citesc.
Ce poţi cere mai mult într-o viaţă de om? Numai sănătate, pentru toţi cei pe care-i iubeşti.
_________________________________________________