~Antonia Iliescu, (Belgia): „Poezia din miezul de nucă“

În luna noiembrie, lună urâtă şi ploioasă, cerul din preajma casei mele s-a făcut senin: tocmai primisem o seamă de cărţi, printre care şi trei cărţi ale Marianei Brăescu. Mi s-a cerut părerea după lecturarea lor. Sunt fericită că pot să exprim acum ce efect au avut asupra mea scrierile acestei remarcabile scriitoare.

Iată, încep prin a spune că am avut un adevărat şoc al surprizei: cum de nu am auzit nimic până acum despre această mare scriitoare? Cum de nu s-au făcut scenarii de film după unele proze scurte, adevărate capodopere?

Părerea pe care o fomulez aici mi-am făcut-o în urma citirii celor două cărţi de proză scurtă – «Îmi amintesc şi îmi imaginez», şi «Imperfecţiuni provizorii» – şi a piesei de teatru, comedie satirică în trei acte „Al treisprezecelea Caesar”.

Cele trei cărţi fac singure portretul scriitoarei: ea mânuieste cu dexteritate dialogul, intriga de idei, fantezia poetică dar şi satira şi psihologia personajului. Cele trei opere care mi-au pătruns în casă – şi încă mai mulţumesc dăruitorului – mi-au adus în bibliotecă nu un scriitor, ci trei! (şi poate chiar mai mulţi, …).

Mă întreb deci: cum ar putea oare cineva să treacă nepăsător peste acele pagini de o zguduitoare gingăşie îmbinată cu drame care se consumă chiar şi dincolo de pagina închisă a cărţii? Proza din cartea «Îmi amintesc şi îmi imaginez», această suită de romane miniaturale, este deopotrivă senzuală, delicată, aromată, dar şi profundă şi emoţionantă. Nici nu ştii când îţi scapă lacrima pentru acele destine patetice ale unor stranii personaje, fiecare reprezentând prototipul unei lumi. Şi nici nu îţi dai seama când aluneci în propriile-ţi amintiri; şi atunci te trezeşti descumpănit: „De ce plâng? Pentru cine plâng?” Este un gen de proză care trezeşte sufletul din somn. Personajele ei îmbogăţesc lumea cărţilor cu gesturi noi: pictorul Boris pictează „înmuindu-şi pensula în inimă în loc de vopsea”; Zinei Eschenazi „îi creşte voalul de mireasă pe umeri”; „părul negru al bunicii care se mai întunecă c-o noapte”…

Proza Marianei Brăescu este una circulară şi disciplinată. Cuvintele se aşează singure în fraze, frazele în rânduri, rândurile în pagini, paginile în carte şi cartea în suflet. Totul este pus acolo unde trebuie şi nu există disonanţe, totul fiind armonie de idei, de cuvinte, de imagini, de stil. Proza ei cântă. Şi totul se face cu o perfecţiune de cerc, de la primul cuvânt la ultimul, după care te reîntorci la primul cuvânt, dorind să-l adânceşti. Ca o ţesătoare harnică în faţa războiului de tesut, ea porneşte bătătura şi îi strecoară modelul pe îndelete, prin imagini de o indescriptibilă gingăsie: „câte-un tunet, departe, sparge cerul, câte-un fulger sprinţar, îl tiveşte la loc”. Proza ei alunecă fără să te prevină, în poezie de cea mai bună calitate: „Oare mai plouă la fel peste codrul meu verde, aşezat în drum tătăresc? Ce fetiţă suspină la pieptul lui de bărbat? Tot aşa, din mătase, sînt puii? Dar salcâmul, înfloreşte la fel de curat?” (Ploaie de vară).

Paginile scrierilor ei, fantastic de fantastice!, ne poartă în caleşti trase de cai sălbateci care ne atrag în nopţile tainice ale unor vremuri cu parfum de bunici şi străbunici. Alteori ne trezim dansând dansul lui Zorba, cu toţi acei greci ţinându-se după umeri; te vezi ridicându-te ca în transă încercând să-ţi potriveşti pasul cu paşii lor, te duci cu ei în lumea lor de-acasă, după care plâng şi dansează, căci oamenii dezrădăcinaţi dansează şi plâng.

Proza Marianei Brăescu, această proză consistentă ca miezul de nucă, este scrisă sub patima nucului uriaş, izvor de înţelepciune, sursă de zbor şi de miez cu gust amărui, tras din coaja verde. Închizând cartea acestei mari scriitoare, am spus: „Ce bine că şi-a amintit! Ce bine că şi-a imaginat!”

2006

ANTONIA ILIESCU

1 comentariu »

asa dupa cum vedeti in documentele care vil-e trimit ,sunt f bolnav impreuna cu a mea sotie si traim cu medicamente de 14 ani luam amandoi aceleasi medicamente zilnic, care ne costa f mult, iaca vine iarna si noi nu avem lemne pt foc si multe altele, de aceea va rog ganditiva macar o clipa la dumnezeu si faceti un mic ajutor si pt soarta noastra f chinuita si bunul dumnezeu o sa va rasplateasca atunci cand vei avea mare nevoie de puterea lui, nici odata sa nu zici ca nu vei avea nevoie de dumnezeu,, acolo unde iau eu ajutorul de la handicap am cont la raiffaisen bank cu nr ro93rzbr0000060001059026 in lei, dumnezeu sa va binecuvinteze,, astept,, tel 0764807565
——————————————————————————–

cerere.jpg externare

Comment de mihai | octombrie 11, 2008 | Răspunde

Lăsați un comentariu

• PORTRET

CREATIVITATEA LA SUPERLATIV
Prof. dr. VIOREL ROMAN (Universitatea din Bremen, Germania)
Cine vrea să se informeze despre o persoană sau o activitate de anvergură caută în primul rând, în era Internetului, pe Google şi iată ce găseşte: „Mariana Brăescu“ apare de 26.000, iar „Casa Lux Bucureşti“ de 340.000 ori. Fără îndoială avem de a face cu o personalitate foarte cunoscută, atât pe tărîm literar cât şi în lumea afacerilor, şi, în acelaşi timp, cu o firmă de mare succes. Reţeta pentru a ajunge la astfel de performanţe este simplă pentru d-na Brăescu: „Ca să ai succes, important este să nu copiezi pe nimeni. Trebuie să inventezi!“ Aşa a dovedit-o atât în piesele de teatru, în literatură cât şi în punerea pe picioare a unuia din cele mai importante grupuri de media din ţară şi cel mai important editor de presă pentru casă din Europa de Est. Casa Lux edita, la sfârşitul anului 2005, şapte titluri dintre care şase reviste lunare: Casa Lux, Casa de vacanţă, Practic în bucătărie, Practic – Idei pentru casă, gradină şi apartament, Draga mea şi Cărticica Draga mea pentru copii, precum şi, bimensual, Colecţia Cărticica Practică. Fiecare din aceste publicaţii a fost deschizător de drum şi este lider pe segmentul de piaţă căruia i se adresează. Chiar dacă aceste iniţiative vor putea fi continuate de trustul de presă german Burda, meritul ideii iniţiale – a fondatoarei şi creatoarei de „standard“, care timp de 12 ani a pus bazele şi a veghiat ca totul să fie în armonie cu milioanele de cititori – rămâne neşters. Cine cunoaşte opera d-nei Brăescu, urmăreşte apariţiile ei la TV, în presă, în lumea de afaceri şi mai ales o cunoaşte personal, rămâne surprins. Paradigmele omului de succes postrevoluţionar sunt parcă de altă natură. Simplitatea, creativitatea, spontaneitatea sunt coordonatele întregii ei creaţii literare, din lumea afacerilor şi, nu în ultimul rând, în domeniul social.
Într-o lume în derivă, Mariana Brăescu ne dă încredere în viitor şi, sunt convins, ne putem aştepta încă de acum la noi iniţiative, pentru că după cum însă a mărturisit public, mai are multe idei încă nerealizate, care ne vor surprinde, tot aşa cum am surprins „Profesor… de admitere“, „Londra de la 3 la 5“ şi mai ales Casa Lux.
__________________________________________________
MARIANA BRĂESCU : „ PREFAŢĂ PENTRU TOATE CĂRŢILE MELE “
RUGĂCIUNEA DE SEARĂ
Pînă nu ne spuneam rugăciunea, nu ne culcam.
„Tatăl nostru, carele ne eşti în ceruri…“.
Şopteam încet cuvintele de rugă în faţa icoanei lucind misterios în lumina curată a candelei din perete.
„Sfinţească-se numele Tău…“
Nu-mi amintesc de la cîţi ani ştiam cuvintele sfinte, dar de foarte mică le ştiam. Şi-n momentele acelea de noapte adîncă rămîneam doar atît: eu, fetiţa aceea mică, îngenunchiată, sfioasă, şi gîndul la Dumnezeu.
Mică, înfricoşată, emoţionată. Era un examen sever şi examenul îl dădeam în fiecare seară.
„Şi să ne ierţi nouă păcatele noastre,
Aşa cum şi noi iertăm greşiţilor noştri…“.
Nu, sigur, nu înţelegeam totul. Dar înţelegeam că pentru a avea curajul să trecem peste clipa aceea, trebuia să fi bun şi drept toată ziua şi doar aşa, seara, înainte s-adormi, să spui şi să-ţi fie primită la Domnul rugăciunea.
Şi cu pleoapele grele de somn, auzeam pe rînd, ca în vis, foşnetul mătăniilor şi murmurul rugător al cuvintelor sfinte: „Tatăl nostru…“.
Simple amintiri din copilărie. Cîţi, oare, le mai au?
Spun, ca şi-atunci, „Tatăl nostru…“ şi încă mai sper.
______________________________________________
O „MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ LITERARĂ“
MARIANA BRĂESCU: „CÂTĂ CREAŢIE, ATÂTA MISTER“
Fiecare faptă are o cauză dar mai ales fiecare faptă are o taină.
Câtă referinţă logică şi cât mister desluşesc în privinţa creaţiei mele?
Greu de spus unde începe una şi unde se termină cealaltă. Graniţa între cele două este atât de neclară, atât de înşelătoare. Ce ştiu sigur e că taina predomină. O pot asemui cu umbra care se întinde pe un deal într-un asfinţit; aproape totul e acoperit, aproape totul; şi totuşi, undeva, o stânca albă sau o coamă împădurită străluceşte orbitor.
Ce m-a determinat pe mine? Au fost cărţi? Au fost personalităţi pe care le-am cunoscut ori despre care am citit? Sigur au fost, dar din fericire aceasta nu se vede, nu se simte, nu le-am preluat ca pe nişte citate, cu ghilimelele pierdute pe drum.
Au fost momente de răscruce. Au fost. Cred că viaţa mi-a oferit destule, bune şi rele.
Din punctul de vedere al vieţii, n-am pierdut o clipă busola lucidităţii. Din punctul de vedere al creaţiei, ceea ce am scris sau revistele-program pe care le-am conceput nu le-am controlat eu ci ele m-au controlat pe mine.
N-au fost zile lungi ori ani de proiecte, de ciorne, de gânduri. Ele au venit trimise poate de la Dumnezeu, aşa cum de la El vin toate cele bune.
Eu a trebuit doar să le organizez în cărţi de povestiri, în piese de teatru, în reviste-program care sigur au rotit într-un sens special şi pentru totdeauna o mare parte din naţiune.
Mi-e greu să mă refer la revistele pe care le-am creat ca la nişte „publicaţii“, de oricât succes s-au dovedit ele. Le-am gândit ca pe programe ale societăţii româneşti care acţionează nu doar din paginile oricât de frumos ilustrate. Fiecare are o misiune: să propage binele. Fiecare din cei care le citesc.
Ce poţi cere mai mult într-o viaţă de om? Numai sănătate, pentru toţi cei pe care-i iubeşti.
_________________________________________________