MARIANA BRĂESCU

prozator, creator de publicaţii, dramaturg

„ÎNTOARCEREA SCRIITORULUI“

Apariţia concomitentă, în prima jumătate anului 2005, a nu mai puţin de şapte volume de literatură semnate de Mariana Brăescu a creat o adevarată senzaţie prin caracterul de unicat al acestui eveniment. Niciodată până atunci, în literatura română, nu s-a mai înregistrat o avalanşă asemănătoare de creaţii care, apărând în grup, să constituie în mod instantaneu o operă impresionantă. Acesta a fost încă un „superlativ”, dintre numeroasele care au însoţit cariera publică a scriitoarei. Cu numai câteva luni înainte, Mariana Brăescu, devenită în anii recenţi celebra „Doamnă CASA LUX”, pulverizase toate box-office-urile vânzărilor de carte literară, publicând într-un tiraj fabulos, de peste 100.000 de exemplare, volumul care a intrat imediat în folclorul post-modern al literaturii pentru copii: „Vulpea Academiciană”. După cincisprezece ani de afirmare strălucită în lumea afacerilor, care i-au adus o reputaţie de neşters ca proprietară a celui mai prestigios grup de presă pentru casă din Europa de Est, „revenirea la literatură” se produsese într-o manieră impresionantă. La inceputul anului 2006 s-a mai adaugat un document important ,o carte de exegeza de etapa ,”Intoarcerea scriitorului „,care conţinea treizeci de eseuri despre opera literară a Marianei Brăescu, autoarea a cel puţin două cărţi care vor rămâne definitiv în literatura română: „Al treisprezecelea Caesar” şi „Îmi amintesc şi îmi imaginez”. Întoarcerea scriitorului a început.

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | , , | Comentariile sunt închise pentru „ÎNTOARCEREA SCRIITORULUI“

Bibliografia operei şi activităţii Marianei Brăescu

Jurnalist, scriitor, dramaturg, om de afaceri, Mariana Brăescu este creatoarea celei mai importante „afaceri de presă” româneşti din ultimii cincisprezece ani şi o prezenţă culturală puternică, afirmată discret dar constant. Este fondatoarea presei imobiliare, a presei pentru casă şi a presei pentru familie în România. Proprietara, între 1994 şi 2005, a Grupului de presă CASA LUX, apreciat ca fiind cel mai important grup de presă pentru casă din Europa de Est; a editat şapte titluri de publicaţii (Casa Lux, Casa de vacanţă, Practic-idei pentru casă, grădină şi apartament, Practic în bucătărie, Draga mea, Cărticica Draga mea pentru copii, Cărticica Practică), în tiraje de peste 12 milioane de exemplare anual. Înainte de aceasta, Mariana Brăescu a fondat, în 1991, revista săptămânală CASA, prima publicaţie imobiliară din istoria României (mai 1991-1992), nucleul viitoarelor mari reviste care au afirmat-o profesional şi în mediile de afaceri. Participant, cu CASA LUX, la MIPIM-Cannes (1997), cel mai important târg imobiliar din lume, aceasta fiind, până în anul 2005, singura participare românească la o manifestare de asemenea anvergură. Editorul, în această împrejurare, al numărului special „Romanian Properties-Propriétés en Roumanie”. Coordonator al standardizării profesiunii de „agent imobiliar” în cadrul programului european COSA, >>>>>continuarea aici>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | , , | Comentariile sunt închise pentru Bibliografia operei şi activităţii Marianei Brăescu

Alexandru Nemoianu (S.U.A.): Mariana Brăescu sau fabula delicată

Am avut bucuria să primesc nou publicatele volume ale Marianei Brăescu „Imperfecţiuni provizorii” şi „Îmi amintesc şi îmi imaginez”. Cu mare bucurie am descoperit un scriitor deplin, agil, binevoitor, ironic şi în nimic scorţos; dovadă de delicateţe faţă de sine şi înţeleaptă înţelegere a cititorilor. Câteva lucruri pot fi menţionate aproape ca o listă de inventar.
Mariana Brăescu stăpâneşte şi foloseşte cu măiestrie limba română, înţelesul cuvântului şi cunoaşte profund condiţia umană, ceea ce înseamnă mai ales înţelegerea limitelor ei. Personajul, care poate fi Profesor Universitar, Doctor sau modest sub-contabil, este disecat de Mariana Brăescu până în adâncurile pe care însui nu şi le ştie. Este uluitor şi surprinzător modul în care Mariana Brăescu înfăţişează simultan realitatea în starea ei dublă. În condiţia văzută; fragmentată, fragilă, temporară, aparent absurdă şi inutilă şi pe planul veşnic, unde toate se unesc şi capătă înţeles. Cred că cele spuse pot fi perfect ilustrate de „Un amor” cuprins în volumul „Imperfecţiuni provizorii”. >>>>>Alexandru Nemoianu>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Alexandru Nemoianu (S.U.A.): Mariana Brăescu sau fabula delicată

Dimitrie Grama (Danemarca): „Simplitate în drum spre perfecţiune“

Orice persoană înzestrată cu puţină imaginaţie, înzestrată cu ceva mai multă răbdare şi mai ales înzestrată cu ambiţie, poate în timp să producă un roman în trei volume sau chiar mai multe. Piaţa comercială este la ora actuală invadată de romane-foileton de toate genurile. Eu, din pacate nu sunt binecuvintat cu răbdare şi nici cu îngăduinţă. Pentru că întotdeauna am considerat că există o elita care, oricît s-ar împotrivi mediocritatea şi inferioritatea numeric dominante, continuă să strălucească ca o piatră preţioasă printre bolovanii drumului. De asemenea, nu citesc teatru. Nu sunt obişnuit şi am impresia că sunt martor la ceva care nu aparţine domeniului meu de fantezie. S-ar putea să fiu invidios pe cei care pot să producă piese de teatru.
Întîmplarea a făcut să intru în posesia mai multor lucrări scrise de Mariana Brăescu. Şi bine-nţeles că am început cu proza, lăsînd teatrul deoparte cu sentimentul vag, dar oricum clar, că poate niciodată nu voi citi vreuna din piesele de teatru. Dar „urcînd în nuc pîna la cer” cu Ana din „Îmi amintesc şi îmi imaginez”, doar să descopar >>>>>Dimitrie Grama>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Dimitrie Grama (Danemarca): „Simplitate în drum spre perfecţiune“

Antonia Iliescu, (Belgia): „Poezia din miezul de nucă“

În luna noiembrie, lună urâtă şi ploioasă, cerul din preajma casei mele s-a făcut senin: tocmai primisem o seamă de cărţi, printre care şi trei cărţi ale Marianei Brăescu. Mi s-a cerut părerea după lecturarea lor. Sunt fericită că pot să exprim acum ce efect au avut asupra mea scrierile acestei remarcabile scriitoare.
Iată, încep prin a spune că am avut un adevărat şoc al surprizei: cum de nu am auzit nimic până acum despre această mare scriitoare? Cum de nu s-au făcut scenarii de film după unele proze scurte, adevărate capodopere?
Părerea pe care o fomulez aici mi-am făcut-o în urma citirii celor două cărţi de proză scurtă – «Îmi amintesc şi îmi imaginez», şi «Imperfecţiuni provizorii» – şi a piesei de teatru, comedie satirică în trei acte „Al treisprezecelea Caesar”.

Cele trei cărţi fac singure portretul scriitoarei: ea mânuieste cu dexteritate dialogul, intriga de idei, fantezia poetică dar şi satira şi psihologia personajului. Cele trei opere care mi-au pătruns în casă – şi încă mai mulţumesc dăruitorului – mi-au adus în bibliotecă nu un scriitor, ci trei! (şi poate chiar mai mulţi, …).
>>>>>Antonia Iliescu>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Antonia Iliescu, (Belgia): „Poezia din miezul de nucă“

M. Ungheanu: „Calitatea observaţiei şi inteligenţa regiei“

Prozele Marianei Brăescu se disting prin observaţia acută a vieţii, prin tăietura precisă şi sintetică, prin ironie, prin vioiciune. Autoarea îşi culege observaţiile dintr-o lume pe care romanul şi nuvela contemporană, dacă există o asemenea specie astăzi, au lăsat-o pe dinafară: lumea micilor funcţionari, a oamenilor cu vieţi circulare, monotone etc. Plăcerea este de a observa oameni, de a ridiculiza ticuri, de a înfăţişa cu sarcasm eşantioane de viaţă contemporană. Prin excelenţă realistă, proza scrisă de Mariana Brăescu vădeşte calitatea observaţiei prin selecţia amănuntului şi inteligenţa regiei. Figurile şi ticurile vizate sînt decupate precis, rapid, impuse fluent cititorului şi totodată amuzant. Dacă rutinier aceste proze pot fi situate schematic în spaţiul prozei de umor, practic aspiraţia şi valoarea lor este alta. Deşi foiletonistică, în unele din „Ipotezele” cărţii, această proză satirică se hrăneşte de la bune modele şi intră în spaţiul >>>>>M. Ungheanu>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru M. Ungheanu: „Calitatea observaţiei şi inteligenţa regiei“

Tudor Octavian: „Povestiri acide, precipitate“

Tot ce se întîmplă în lume şi în proză, se întâmplă, de fapt, în două feluri: „la un moment dat” şi „de-a lungul timpului”. Că nimic nu se petrece, totuşi, „la un moment dat”, fiindcă şi momentul este o desfăşurare, este de la sine înţeles; numai că ideea aceasta, a unui lucru neaşteptat, venind aparent fără cauză, din puterea clipei, din capriciul momentului e foarte ademenitoare. Ea îl seduce adesea pe autorul de povestiri, îndeosebi pe acela dedat speculaţiunilor şi paradoxului, disponibil la surpriză şi pentru care e o adevărată plăcere să ducă demonstraţia, conform cu subtila mecanică a evenimentelor, în plin absurd. Noţiunea pare a ţine cursul inevitabilului şi-l face pe cititor curios întrucît şi în inevitabil se mai produce un „moment dat”. Ea este încă agreabilă. Cînd ceva are loc pe nepusă-masă şi, mai ales, acolo unde ritmul normalului e sesizant, lectura se precipită. Vreau să spun astfel că povestitorul se lasă uneori condus el însuşi de istorisire, că e nevoie de o anume experienţă a scrisului pentru a evita soluţiile lesnicioase ce nu interesează adîncul lucrurilor. >>>>>Tudor Octavian>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Tudor Octavian: „Povestiri acide, precipitate“

A. I. Brumaru: „Amintirea şi închipuirea“

O surpriză, cel puţin pentru mine, e înfăţişarea, astăzi, în beletristic a Marianei Brăescu. Ar fi, la drept vorbind, o reînfăţişare, fiindcă, iată (cum aflu de la editorul „Carpathiei Press”, casa producătoare) autoarea fusese pregătită mai de demult pentru aceasta: a scris şi a redactat, abordînd platonic tiparul, în proză şi teatru, încă de prin anii 80: o istorie zăvorîtă, România sfîrşitului de secol 20 a cunoscut-o bine, îndurînd-o, nu i-a îngăduit însă ieşirea. Creaţia deja existentă a Marianei Brăescu a fost totuşi înregistrată publicistic: în cuvinte însoţitoare, s-au exprimat la vreme despre ea specialişti reputaţi şi stimabili, de la Val Condurache (dramaturgie) la Tudor Octavian (proza scurtă), de la profesorul Ion Zamfirescu la M. Ungheanu. (O piesă, „Pronto – agent secret sau Marea lovitură”, din 1985, a fost, aflu, realizată în aspect radiofonic în 2002, însă sub alt titlu.)
Naraţiunile Marianei Brăescu, chiar acelea cu explicaţia în umanitatea proximă ce se susţine de regulă în definiţii morale (v. „Imperfecţiuni provizorii”, Bucureşti, 2005), istorisiri felurite ca întindere, concepute cu vreo două decenii în urmă, căutînd însă a sintetiza prototipistic, pe element îndeobşte nemişcător şi irepetabil,
>>>>>A. I. Brumaru>>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru A. I. Brumaru: „Amintirea şi închipuirea“

Al. Florin Ţene: „Splendoarea barocă a imaginaţiei“

Cunoscută, mai ales după 1990, ca dramaturg, prozator şi jurnalist cu o activitate intensă, Mariana Brăescu (fondatoarea celui mai important grup de presă pentru casă, familie şi ambient, „Casa Lux”) vine în întâmpinarea cititorilor săi cu un nou volum de povestiri, intitulat simptomatic „Îmi amintesc şi îmi imaginez”.
Deschizând coperţile acestei cărţi, parcă întredeschid cu sfială, pentru a nu tulbura liniştea timpului trecut, uşa de mahon sculptat a unui castel în care lucrurile sunt acoperite cu o pânză alburie şi transparentă a memoriei pentru a lăsa să se întrevadă, cu zgârcenie, dozajul, amintirile.

Cele nouăsprezece povestiri sunt o sinteză a artei narative a autoarei, în care se regăseşte, condensată, întreaga splendoare barocă a imaginaţiei care are la rădăcina ei „o existenţă fantastică, reflectată dintr-o lume paralelă pe care nu o putem nici măcar întrezări” (Artur Silvestri).
>>>>>Al. Florin Ţene>>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Al. Florin Ţene: „Splendoarea barocă a imaginaţiei“

Ion Zamfirescu: „Câteva cuvinte în întâmpinarea unui dramaturg“

Porţile dramaturgiei noastre româneşti se deschid azi pentru Mariana Brăescu. Să întîmpinăm acest eveniment cu prietenie, cu mulţumire, cu gînduri în măsură să invoce auspicii senine şi să prefaţeze cu încredere un destin!
Piesa Profesor de admitere ne pune în faţă, deopotrivă, o lume de visări şi o lume de realităţi. Dar nu două lumi distante, fiecare din acestea înţelegînd să se închidă în cochilia ei, ci două lumi deschise, gata să-şi împrumute reciproc substanţa şi să subscrie împreună promisiuni limpezi de viaţă.
Pe de o parte, acţiunea ne ia cu sine într-un iureş contagios de fantezie şi mişcare. Tinereţe: vervă, replici de spirit: şăgălnicii: hîrjoane; gesturi antrenante de suprafaţă; plutiri de gen oarecum carnavalesc în planuri şi construcţii de moment; acestea, toate, se înlănţuiesc viu, colorat, într-o partitură de joc, de bună dispoziţie, cu semne şi irizări de poezie în ea. >>>>>Ion Zamfirescu>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Ion Zamfirescu: „Câteva cuvinte în întâmpinarea unui dramaturg“

Traian Filip: „Expresia a ceea ce poate fi o trestie gânditoare“

Am citit piesa Londra, de la 3 la 5, de Mariana Brăescu, cu interes şi plăcere. Viaţă întoarsă pe dos, viaţă stearpă, viaţă fără viaţă, cu urme de viaţă, cu personaje care cred că sînt altceva decît sînt, aduse la cota zero, acolo unde nu sînt nici culmi, nici văi. Cei ce supravieţuiesc vorbesc despre filme şi vise, lumea lor este o stradă cu cheflii şi somnambuli. Toţi au fost „ceva”, au devenit „altceva”, se compară cu ceea ce au fost şi caută să-şi imagineze ceea ce ar dori să fie. Un creator de iluzii apare cu voioşie, exaltându-şi vocaţia de altă dată pentru marşuri: marşurile brigăzilor, ale colectivizării, ale pionierilor culegători de spice pe tarlalele înfrăţite, marşurile tractoristelor, ale primilor astronauţi, ale mulgătoarelor stahanoviste, ale luptei împotriva imperialiştilor americani şi slugilor lor retrograde…
Remarc de la început claritatea stilului, relieful ideilor bine întrupate de personaje. Aproape brusc se descoperă puterea latentă şi substanţială a textului, deoarece personajele, prin nota de ironie inclusă – o ironie bună,
>>>>>Traian Filip>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Traian Filip: „Expresia a ceea ce poate fi o trestie gânditoare“

Ion Dodu Bălan: „Un adevărat dramaturg“

„Am citit de curînd în manuscris patru piese de teatru de Mariana Brăescu: Londra de la 3 la 5, Al treisprezecelea Caesar, La dispoziţia dumneavoastră şi Profesor de admitere. Le-am citit cu plăcere şi cu folos şi cu bucuria de a descoperi un autentic dramaturg. Mariana Brăescu are şi talent şi ştiinţă dramaturgică. Ea cunoaşte nu numai oamenii şi viaţa, ci şi legile intime ale dramaturgiei, ale dialogului firesc şi ale conflictului convingător. E un semn al talentului indiscutabil, la care se adaugă capacitatea de a opera pe toată claviatura comicului, de la umorul pozitiv la satira necruţătoare.
Rîzînd cu poftă sănătoasă, ea biciuieşte şi vestejeşte relele moravuri. E ceea ce poate da societăţii un adevărat dramaturg, căruia îi urez succes pe marea timpului printre puţinele catarge care lasă malurile, înfruntînd vînturile, valurile vieţii.”
>>>>>Ion Dodu Bălan>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Ion Dodu Bălan: „Un adevărat dramaturg“

George Genoiu: „O vocaţie anticipată“

După Lucia Demetrius, Maria Banuş, Sidonia Drăguşanu, Dina Cocea, Ecaterina Oproiu, dramaturgia feminină din ţara noastră se va solidariza cu un nume nou: Mariana Brăescu. În anii începuturilor sale, S.L.A.S.T. -ul publica interviurile unei tinere gazetare înzestrată cu harul de a provoca un dialog firesc şi incitant, cu observaţii şi reflecţii şocante, cu reacţii şi tensiuni credibile. Interviurile se citeau cu interes, dezvăluind, de fapt, vocaţia Marianei Brăescu de a construi şi conduce într-o manieră captivantă dialogul interlocutorului.
În acelaşi timp, i-am citit pagini de proză publicată în reviste, în construcţia cărora era evidentă disponibilitatea pentru confesiune şi dialog, convorbirea dintre personaje dovedindu-se fluentă şi consistentă, în folosul ritmării acţiunii. Aproape amintirea acelei nopţi, publicată în „Ateneu”, este edificatoare din acest punct de vedere! >>>>>George Genoiu>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru George Genoiu: „O vocaţie anticipată“

Al. Iacobescu: „Pe urmele lui Alecsandri“

O premieră absolută este, într-o măsură, un act de curaj. Aceasta mai ales dacă avem de a face cu un debut, ca în cazul piesei „Profesor de admitere” de Mariana Brăescu. E drept, demersul a fost întreprins sub bune auspicii. „Textul, «Profesor de admitere», mi-a întrecut toate aşteptările”, declară criticul Val Condurache iar dramaturgul Tudor Popescu îşi salută noua colegă începînd prin a „elogia iniţiativa teatrului (iniţiativă din ce în ce mai puţin asumată de teatre cu firmă mai sonoră)”. Alte aprecieri asupra altor piese ale aceleiaşi autoare, aflate în aşteptarea întîlnirii cu scena, mai semnează Eugen Barbu, Traian Filip, Ion Dodu Bălan et. Dar, oricît de avizate, aceste opinii exprimate înainte de premieră nu reprezintă decît un pariu, pe care prima întîlnire cu publicul, în urma logodirii textului cu scena, urma să dea seamă dacă este sau nu cîştigător.
Succesul de public este indiscutabil. Sigur, acest succes trebuie privit în datele lui particulare, începînd, fireşte, cu textul, situat în prelungirea – peste timp – a Cînticelor lui Alecsandri, pe care le aminteşte prin simplitatea subiectului şi prin nota de şarjă în care sînt realizate portretele celor trei „profesori de admitere”: prin franţuzismele Criticului, prin infatuarea Actriţei, prin frînturile de melodie îngînate de Cîntăreţ.
>>>>>Al. Iacobescu >>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Al. Iacobescu: „Pe urmele lui Alecsandri“

Lucian Avramescu: „Un drum pe care nu-l va mai abandona“

Teatrul zgîndăre, agaţă, ispiteşte. Dă furnicături în condei. În drum spre casă, cu programul de sală împăturit în buzunar, cu nevasta agăţată de braţ, te simţi Caragiale după o comedie şi Sofocle după un act suspinat, cu prelungire de cor antic. Cu colega mea de redacţie Mariana Brăescu, bine ştiută ca reporteriţă, nu ştiu exact ce s-a petrecut. Cert e că, într-o zi, mi-a înmînat un dosar cu coli ce nu conţineau alinierea ştiută a reportajului. M-a somat să comit o părere. După o vreme am citit textul şi, în loc să obosesc, m-am pomenit furat de încîntări. Ei, drăcie, zic! Fata are replică, scenele se leagă, personajele – hître şi nevricoase – ţes într-o aţăraie care le dă veridicitate şi farmec. Puse cap la cap, am citit trei piese ale Marianei Brăescu. Nu-i prima dată cînd îmi descopăr un coleg gazetar furat de apa literaturii. Se pare că pentru Mariana Brăescu vadul e format, malurile consolidate şi mersul ei – curajos. E un drum pe care nu-l va mai abandona. Fie-i vîntul bun şi publicul aproape, că restul contează mai puţin. >>>>>Lucian Avramescu>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Lucian Avramescu: „Un drum pe care nu-l va mai abandona“

Tudor Popescu: „Patru motive de bucurie“

Sînt multe motive de satisfacţie în această premieră, cu „Profesor de admitere”. Mai întîi aş elogia iniţiativa teatrului (iniţiativă din ce în ce mai puţin asumată de teatre cu firmă mai sonoră) de a debuta un tînăr actor dramatic. Din varii motive, teatrele contează pe numele consacrate, căutate de public, uitînd misiunea lor culturală, din care derivă şi obligaţia de a aduce în orizontul teatrului românesc noi condeie. Al doilea prilej de satisfacţie este chiar această apariţie a unui nou nume în „nomenclatorul” teatrului nostru contemporan. Fiecare nou venit se cuvine să fie întîmpinat cu pîine şi sare şi să fie salutat colegial, cu atît mai mult cu cît noi sosiri, pe scenă, în ultimii ani, au fost alarmant de puţine. Al treilea motiv este acela că noul sosit este… o femeie. Ea aduce, şi va aduce în cîmpul teatrului nostru, propria sa sensibilitate feminină, sensibilitate pe care am dorit de multe ori s-o regăsesc pe scenă. Al patrulea motiv de satisfacţie (din punctul meu de vedere important) este acela că noul sosit are înclinaţii spre comedie. Satira nu este „rea”, are ceva din îngăduinţa pe care spuneam că o aştept de la un condei feminin. Domină umorul. Accentul comic nu e pus pe situaţia comică, >>>>>Tudor Popescu>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Tudor Popescu: „Patru motive de bucurie“

Eugen Barbu: „Un text cu bătaie lungă“

„Londra, de la 3 la 5″ mi se pare o piesă scrisă în limbajul ceţos beckettian, cu trimiteri absconse, un text dificil de descifrat la suprafaţă, dar cu o bătaie mai lungă. Şi aici limbajul frust, plin de humor pe alocuri, face din aceste pagini promisiunea că, scenic, virtuţile se vor ivi fără multe dificultăţi. Cu unele tăieturi, cred că piesa Marianei Brăescu poate înfrunta riscurile unui spectacol.
*

Al treisprezecelea Caesar e o comedie în linia humorului absurd practicat de Ionescu, cu implicaţiile de rigoare. O dramaturgie frîntă, plină de surprize, mai ales printr-un limbaj suculent care naşte humor ce poate fi folosit şi mai mult prin unele idei regizorale ce se impun. Aparent, o comedie bufă care cere actori de o anumită structură, această piesă se poate transforma într-un spectacol de succes, cu amendamentul de a nu se exagera, nici în linia grotească, nici în sublinieri de limbaj mai crude. >>>>>Eugen Barbu>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Eugen Barbu: „Un text cu bătaie lungă“

Constantin Teodorescu: „Du mecanique plaque sur du vivant“

În dramaturgie, unde domină bărbaţii, apariţia şi manifestarea unei femei nu sunt de domeniul surprizelor şi curiozităţii ci atrag imediat atenţia, deoarece spiritul feminin poate aduce valori neaşteptate. Aceasta este situaţia în care se găseşte dramaturgul Mariana Brăescu.
Era de aşteptat să se orienteze spre dramă. Sensibilitatea feminină presupune o asemenea alegere. Opţiunea pentru comedie surprinde doar pe cel care nu ştie că vine din publicistică. Publicistica te obligă la reacţie spontană, la concizie şi precizie, elemente care se descoperă în comedia în trei acte „Pronto – agent particular, sau Marea Lovitură (Caut mamă din America)”, Carpathia Press, 2005. Elementele amintite n-ar însemna mare lucru în comedie, dacă sensibilitatea n-ar fi dublată de inteligenţă şi gândire subtilă, de modalitate jovială a ideilor, necesare în antrenarea imaginaţiei pentru a surprinde în viziunea comică lumea. E vorba de cunoaştere unei realităţii care, pentru moment, se orientează în jurul escrocului. Farsa este forma care dă viaţă acestui tip, pitoresc în această piesă, încât ai impresia că a trecut de pe stradă în text (de fapt, de pe scena vieţii).
>>>>>Constantin Teodorescu>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Constantin Teodorescu: „Du mecanique plaque sur du vivant“

Margareta Bărbuţă: „Autenticitate şi contrafacere“

O piesă originală de actualitate, marchează intrarea în dramaturgie a Marianei Brăescu, cunoscută pînă acum ca o talentată publicistă culturală şi prozatoare. Debutul său în dramaturgie este cu atît mai semnificativ, cu cît publicistica sa mărturisea o deosebită înclinaţie spre dialog şi un interes constant, de substanţă, pentru arta teatrală. Şi, nu întîmplător, piesa „Profesor de admitere” îşi ţese acţiunea în jurul problemei vocaţiei, pledînd pentru o opţiune profesională, şi deci existenţială, conformă cu aspiraţiile şi însuşirile individuale ale tinerilor aflaţi la primii paşi în viaţă. În mod surprinzător şi original însă, privind parcă în răspăr situaţia obişnuită, în care un tînăr cu vocaţie artistică este obligat de vîrstnici să-şi aleagă o profesiune practică, „sigură”, autoarea ne prezintă în comedia sa un tînăr care, supus presiunilor acaparatoare ale unor reprezentanţi ai lumii artelor, însufleţite de pasiunea de a-şi face prozeliţi în domeniul lor de activitate, reuşeşte totuşi să-şi urmeze propria vocaţie şi să dea examen de admitere la… viticultură, unde este admis cu brio, urmând astfel tradiţia instaurată de tatăl său, un pasionat şi merituos inginer viticultor. >>>>>Margareta Bărbuţă>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Margareta Bărbuţă: „Autenticitate şi contrafacere“

Ion Lăncrănjan: „Replică şi dialog“

Am citit cu interes şi cu bucurie piesa Londra, de la 3 la 5 de Mariana Brăescu. Piesa are ceva gorkian în ea, dacă avem în vedere umanitatea care îi animă conflictul. Cele două planuri ale piesei – „planul real” şi „planul amintirii”— se intersectează armonios, creînd împreună o imagine aspră dar convingătoare a unei anumite perioade din trecut, perioada depăşită pentru totdeauna. Unii dintre eroi (respectiv eroine) au avut de suferit în perioada respectivă, păstrându-şi, cu toate acestea, fondul de omenie, fără a se nutri ambiţii revanşarde, de răbunare. Se poate vorbi de decădere, dimpotrivă, în cazul eroilor care s-au „salvat” într-un fel – Bazil, Scriitorul, Didina. Amănuntul acesta merită şi trebuie să fie reţinut, fiindcă el e determinant pentru „ideologia” piesei, a cărei viziune nu e sumbră, cu toate că piesa e, cum spuneam, tăioasă, e aspră. Dar e aşa, subliniez, pe seama unor fenomene defuncte, a caror depăşire s-a făcut, nici nu se putea altfel, cu sacrificii destul de multe. Consider, în ce priveşte unitatea piesei, >>>>>Ion Lăncrănjan>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Ion Lăncrănjan: „Replică şi dialog“

Val Condurache: „Un dramaturg uimitor de matur“

Poveste despre aspiraţie şi vocaţie
Textul „Profesor de admitere” mi-a întrecut toate aşteptările. Teatrul se scrie foarte greu şi chiar la autorii formaţi se mai găsesc greşeli de tehnică dramatică. Mărturisesc că n-am mai păţit ca primul text pe care îl primesc din partea unui autor să fie bun de reprezentare, cu foarte mici intervenţii cosmetice. Şi dacă subiectul nu e din cale afară de pretenţios şi de original, tratarea vădeşte personalitate, siguranţă tehnică impresionantă, un simţ deosebit al replicii.
Aş zice că subiectul se poate rezuma la eterna poveste a aspiraţiei şi a vocaţiei şi că antrenează subteme, şi ele destul de comune – tradiţia (în cazul acesta tradiţia de familie – tatăl este viticultor, fiul îl va urma) pusă faţă în faţă cu noul. Criticul de artă, Cîntăreţul şi Actriţa, veniţi „la documentare” la crama de la podgoria lui Tudor Neamţu, vor, fiecare în parte, să-l cucerească pe Tudorel – fiul inginerului – pentru profesia lor şi se oferă să-l pregătească pentru examenul de admitere. Ceea ce se şi întamplă, numai că aici autoarea pare puţintel oportunistă în şarja la care supui artiştii şi intelectualii, >>>>>Val Condurache>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Val Condurache: „Un dramaturg uimitor de matur“

Constantin Cubleşan: „Să fim încrezători în steaua ei fericită“

Majoritatea dramaturgilor noştri de azi au venit spre teatru după o practicare fructuoasă a altor genuri literare (proză, poezie, publicistică etc.), ceea ce dovedeşte că nu e deloc uşor să scrii teatru şi mai ales că el necesită o anume maturizare artistică. Aşa s-a întîmplat cu Dumitru Radu Popescu sau Ion Băieşu, cu Marin Sorescu sau Fănuş Neagu, cu Mihnea Gheorghiu sau Ecaterina Oproiu etc. şi, important de remarcat, nici unul din aceştia n-a fost străin de publicistică, de prezenţa acută în clipă. Mi se pare firesc să fie aşa. Publicistica solicită în primul rînd spontaneitatea cuvîntului şi concentrarea gîndului. Ori, nimic nu poate fi mai util decît acestea unui scriitor de teatru.
Dramaturgul Mariana Brăescu vine în teatru de asemenea, din publicistică şi din proză. Un drum norocos şi promiţător. Practica interviului a fost, fără îndoială, o excelentă ocazie pentru exerciţiu şi încă pînă astăzi ne amintim cum, prin 1982-1983, interviurile Marianei Brăescu, intitulate „Confesiuni esenţiale”, propuneau săptămînal alte şi alte dezbateri pe teme ale actualităţii stricte dar şi ale condiţiei literaturii române în general.
>>>>>Constantin Cubleşan>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Constantin Cubleşan: „Să fim încrezători în steaua ei fericită“

Emil Poenaru: „Cine este «al tresiprezecelea Caesar»?“

Am primit acum câteva zile mai multe cărţi semnate de Mariana Brăescu, autoarea pe care mi-o amintesc ca fiind în lumea literară „un personaj”, prin distincţie, discreţie şi sensibilitate rar întâlnite. Una dintre ele este o piesă de teatru, cu titlul ciudat de „Al treisprezecelea Caesar”.
Aparent, în prim plan, e un joc inteligent – un joc în decor care îndeamnă la „amintiri” din spaţiul vechiului teatru italian; un joc unde şi personajele par decupate dintr-un patrimoniu clasic al dramaturgiei; un joc spumos, cu situaţii comice şi răstunări abile ale acestora; un joc aparent „nevinovat”, Dar în planul său ascuns, jocul e „vinovat” de sugestii grave care răzbat de sub derularea spumoasă a comediei, talentul autoarei dându-şi măsura tocmai în această îmbinare a planurilor şi dacă primul plan ne face sa zâmbim cel de-al doilea ne tulbură. Începând cu personajele: aviditatea de bani si de parvenire a personajului încărcat de falsitate numit atât de sugestiv „Îngeraşul” este regăsibil si astăzi poate chiar foarte des printre noi. La fel de des îi găsim şi pe Lambru >>>>>Emil Poenaru>>>>>

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Emil Poenaru: „Cine este «al tresiprezecelea Caesar»?“

Artur Silvestri: „O enigmă“

Cartea ce am editat târziu, „Îmi amintesc şi îmi imaginez”, purtându-i de grijă ca să iasă în sfârşit la lumină, a fost scrisă sub ochii mei, în câteva luni de la sfârşitul anului 1987. În primăvara anului ce a urmat era isprăvită, corectată în pagina dactilografiată şi arăta întocmai ca o ediţie definitivă. Îi rămânea doar întruparea completă. Dar, în mod straniu, aceasta nu s-a putut îndeplini atunci.
Priveam cu uimire, şi fără să-mi pot explica, alăturarea aceea de cuvinte, aproape dictate, dar potrivite cu o iscusinţă ce nu puteam înţelege şi închegarea lor într-un ceva pe care îmi era cu neputinţă să definesc esteticeşte. Să fi fost memorialistică? Să fie fost ficţiune şi, mai mult chiar, o existenţă fantastică, reflectată dintr-o lume paralelă pe care nu o puteam nici măcar întrezări? Cred, mai degrabă, că era câte ceva din toate acestea, ori, mai bine spus, un mesaj enigmatic şi o comunicare ce veneau din nedesluşit şi nici măcar nu se orânduiau în forme clare, rămânând alcătuirea barocă, de aluviuni şi receptacole de senzaţii, ce o caracterizează în mod strălucit. >>>>>Artur Silvestri>>>>>

================================================================

Acest document de istorie literara recenta face parte din Programul RECONQUISTA ; el cuprinde documentare esentiale despre activitatea si opera unor scriitori , artisti si carturari importanti din Romania din preajma anului 2000 . Programul are drept obiectiv crearea unei viziuni alternative fata de “ imaginea oficiala ”( in cele mai multe cazuri afectata de erori,prejudecati si perspective ideologice “ monopoliste ” ) ,propunandu-si sa produca material istoriografic cu caracter de completare ,” supliment ” si “ punct de vedere “ diferit . In cadrul acestui program vor fi publicate documentare on-line despre personalitati prea putin sau deloc” mediatizate ”si despre “ prezente culturale ” ignorate voit sau supuse unui tratament constant ostil dar a caror opera si activitate merita cunoscute si apreciate . Programul RECONQUISTA este sustinut de ARP – Asociatia Romana pentru Patrimoniu .

octombrie 14, 2007 Posted by | opera si autorul | Comentariile sunt închise pentru Artur Silvestri: „O enigmă“