MARIANA BRĂESCU

prozator, creator de publicaţii, dramaturg

~Ion Lăncrănjan: „Replică şi dialog“

Am citit cu interes şi cu bucurie piesa Londra, de la 3 la 5 de Mariana Brăescu. Piesa are ceva gorkian în ea, dacă avem în vedere umanitatea care îi animă conflictul. Cele două planuri ale piesei – „planul real” şi „planul amintirii”— se intersectează armonios, creînd împreună o imagine aspră dar convingătoare a unei anumite perioade din trecut, perioada depăşită pentru totdeauna. Unii dintre eroi (respectiv eroine) au avut de suferit în perioada respectivă, păstrându-şi, cu toate acestea, fondul de omenie, fără a se nutri ambiţii revanşarde, de răbunare. Se poate vorbi de decădere, dimpotrivă, în cazul eroilor care s-au „salvat” într-un fel – Bazil, Scriitorul, Didina. Amănuntul acesta merită şi trebuie să fie reţinut, fiindcă el e determinant pentru „ideologia” piesei, a cărei viziune nu e sumbră, cu toate că piesa e, cum spuneam, tăioasă, e aspră. Dar e aşa, subliniez, pe seama unor fenomene defuncte, a caror depăşire s-a făcut, nici nu se putea altfel, cu sacrificii destul de multe. Consider, în ce priveşte unitatea piesei, că cele două planuri, „planul real” şi „planul amintirii”, – sînt de nedesfăcut, eliminarea unuia sau altuia dintre „planuri” fiind egală cu o „dărâmare” a construcţiei dramatice, o asemenea emininare nefiind necesară din nici un punct de vedere.

Consider, de asemenea, fără a intra în amănunte (mai ales că nu am scris niciodată teatru), că replica din această piesă e exactă dar şi cuprinzătoare, capacitatea autoarei de a crea personaje numai prin dialog (cum o cer legile teatrului) fiind demnă de toată lauda.

Aştept, în ce mă priveşte, să văd piesa pusă în scenă la unul din teatrele noastre, care au dus şi duc lipsă, din cîte cunosc, de piese bune de actualitate.

1988

ION LĂNCRĂJAN

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: