MARIANA BRĂESCU

prozator, creator de publicaţii, dramaturg

~Margareta Bărbuţă: „Autenticitate şi contrafacere“

O piesă originală de actualitate, marchează intrarea în dramaturgie a Marianei Brăescu, cunoscută pînă acum ca o talentată publicistă culturală şi prozatoare. Debutul său în dramaturgie este cu atît mai semnificativ, cu cît publicistica sa mărturisea o deosebită înclinaţie spre dialog şi un interes constant, de substanţă, pentru arta teatrală. Şi, nu întîmplător, piesa „Profesor de admitere” îşi ţese acţiunea în jurul problemei vocaţiei, pledînd pentru o opţiune profesională, şi deci existenţială, conformă cu aspiraţiile şi însuşirile individuale ale tinerilor aflaţi la primii paşi în viaţă. În mod surprinzător şi original însă, privind parcă în răspăr situaţia obişnuită, în care un tînăr cu vocaţie artistică este obligat de vîrstnici să-şi aleagă o profesiune practică, „sigură”, autoarea ne prezintă în comedia sa un tînăr care, supus presiunilor acaparatoare ale unor reprezentanţi ai lumii artelor, însufleţite de pasiunea de a-şi face prozeliţi în domeniul lor de activitate, reuşeşte totuşi să-şi urmeze propria vocaţie şi să dea examen de admitere la… viticultură, unde este admis cu brio, urmând astfel tradiţia instaurată de tatăl său, un pasionat şi merituos inginer viticultor.

E adevărat, însă, că cei trei vajnici militanţi pe tărîmul artei – Criticul, Actriţa şi Cîntăreţul – în ciuda stăruinţelor depuse în zile lungi de meditaţii, nici n-ar fi avut cum să-l cucerească pe junele candidat la admitere Tudorel Neacşu, de partea vreunuia dintre ei. Nici elucubraţiile abstracţionist-estetizate, rupte de viaţă, ale Criticului tînjind după „universal”, nici pozele patetic languroase ale Actriţei, nici micile refrene vesele din opere, ale Cîntăreţului, n-ar fi putut clinti din loc o minte limpede şi o credinţă nestrămutată în adevărata sa vocaţie şi în frumuseţea viei brumate, ca acelea ale lui Tudorel. Pentru că, intenţionat sau nu, cei trei slujitori ai artei sînt, de fapt, nu nişte artişti autentici, ci nişte fantoşe ridicole animate de o idee fixă. şi ceea ce ar putea părea, la un moment dat, dilema artă-viaţă, ca ax dramatic al piesei – o falsă dilemă, desigur – se manifestă, în fapt, ca o opoziţie conflictuală între autentic şi contrafacere, a cărei rezolvare se dovedeşte a fi lesnicioasă şi uşor previzibilă. Imprevizibilă, şi de mare efect comic, este poanta finală, care-l arată pe Moş Costică, devotatul asistent al inginerului Neacşu întru ale podgoriei, contaminat de inefabilul artei şi gata să lase totul baltă pentru a intra în „templul” slujitorilor acesteia – în serios sau în glumă, textul lasă poarta deschisă ambelor interpretări.

Un dialog sprinten, împănat cu citate culturale (în mod obsesiv chiar, efect al activităţii publicistice a autoarei), jocuri de cuvinte pline de umor şi pasaje literare scrise cu talent, cîteva momente comice reuşite (scena din O noapte furtunoasă, ce interferează teatrul cu viaţa, e de mare haz) sînt calităţi ce anunţă un dramaturg de vocaţie.

1988

MARGARETA BĂRBUŢĂ

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: